Planete în dar

Categorii Poezie
Autor(i) Iosefina Schirger
Editura Sfântul Ioan
ISBN 978-606-9600-02-3
Anul publicării 2021
Format eBook Comercial
Nota 4.47 (30 voturi)
Acordă o notă

 

Mintea nu-ţi mai găseşte vocea, mâna te-a lăsat din mână. Mi-ai fost inimă artificială, praf de stea indiferent şi lună. Îţi scriu acum. Sunt în vitezǎ. Am despre noi o ipotezǎ: adaos la iubire e o tezǎ… Şi scoate-mǎ din vis, din Olt, din parantezǎ! Vei sosi cândva nemaiputând a fi fără rost, alergat, alb-negru ca o omidă: efemer târâtor, efemer ȋnaripat. Prin noapte, fără să ştii, te caut înainte! Eşti tulburat, viu şi-ai frică de cuvinte. Cine te vede, te-ntreabă, ţi-arată din alt unghi, alt univers, răsturnând lumea toatǎ? Uneori văd ce nu există, ce nu ne-a fost dat. Sunt un punct la infinit în zǎpǎceală. Tu eşti de-adevărat. Prin iarna din tine în care mai sunt, văd zapada, cum ard, cum trec iubirile prin zid… Poţi dintre stele să-mi aduci la vedere o pereche de aripi peste nervi şi artere? Te caut ȋn intersecţia din colţ, ȋn sclipirea din fereastră. Te agăţ zgomotului pe care ȋl face marea cu pescăruşii ţipând la noi, ca şi cum s-ar răsturna lumea, visele la gunoi. Am de gând să trec munţii de ceaţă, marea de vânt. Nu-mi spune cum e! Vreau să simt. Vreau să fim: eu - ieşirea ȋn larg, tu - sărutul de vânt. Ne ţinem de mână de-un secol în gând! Laşi timpul să ne irosească, sufletul dezvelit, visul la distanţă, ȋmbrăţişarea să-şi piardă ȋnţelesul, gurile Dunării ȋnsetate, drumul spre mare ȋnchis… Gândul, mâinile, ochii te cred sferă. Nu poţi avea defecte! Poezia greşeşte vorbind cu un perete. Iartă iluzia de întreg! Eşti acelaşi: atârnat de curcubeu ca fâneaţa, ca ploaia, ca verdeaţa! Ȋţi cad stele din cer, valuri îţi scormonesc nisipul, dimineaţa. Privirea aceea de floare spulberată… Cântec ȋmi păreai! Te-am visat. Umbră erai. Ţi-am pregătit o mare de visuri pământeşti din care să bei, să te topeşti! Le-adun de pretutindeni. La tine vor să stea. Un cosmos răvăşit rămâne în orbita mea. Te miri? E-un fel de-a exista: m-am aruncat cu toate cuvintele înainte, în marea ta. Nu mă îneca! Unde fugi? Între stele lucrurile nu se potrivesc ca pe pământ între ele. Şi tu poţi fi infinitul, inundând lumea de jucărie, strălucind pe hârtie! Îţi strâng necuvintele la piept până s-o face iar frig. Lacrimă de sare ţărm căutând… Ȋntr-o minte geometrică, printre circumvoluţiuni, toate sunt conturate ȋn amănunt. Acolo se poate ȋntâmpla orice. Chiar să ningă mǎrunt… Ai ajuns un detaliu, obiect de studiu, material didactic liber, nesigur… Ţi-ar sta bine sărutat orbital! Ai putea să ȋmi ţii pe umeri bolta de stele, calea lactee, inima? Oricât ar fi de minunate, punctele tale cardinale nu duc la nimic, până nu mi le arăţi! Presupun, prin absurd mă gândesc că poate eşti surd. Te port ca pe o lume ȋnăuntru, ȋn timp ce tu gravitezi pe afară. Sau nu? Ȋntre noi nu era nimic. Nici scară, nici poartă… Voiam să mă ajungi, să te ajung, ca soartă. Pentru tine am creat o planetă oranj cu cer ȋnstelat, lacuri, briză; cocori, dimineţi de smarald, soare, gheţuri - într-o valizǎ. Pentru tine am gonit nori, luceferi. Pentru tine sunt ȋn exil, zidită ȋn zid. Nu ţi-am zis! Lupta nu e pierdută! Statistic dragostea există pentru un grup restrâns de planete capabile a crede ȋn dimensiuni, spaţii. Ca un frig lacrima cade din cer. Îţi strâng deşertul într-o carte de fier. Iartǎ torentul cuvintelor, ler! Eşti sociabil, cuceritor? Eşti o himeră, o alegorie interioară, un accident, un gol; inima unei lumi fără inimă, spiritul unui corp fără cap; un soare care nu s-a topit pe el ȋnsuşi, de m-am pierdut iar! De ce forma ta naturală nu e bucuria, lumina? De ce cred în pustiu? Dacǎ aş înceta sǎ-ţi mai scriu, încrederea în a ta existenţǎ s-ar stinge. Nu ai mai fi viu! Am puteri asupra ta. Te ocolesc. Îţi voi merge ȋnainte, stea! Ca să te văd am răsucit timpul. Ca să te uit am ridicat ziduri. Mă voi pierde ȋn una din aceste lungi, rătăcite alegorii, rânduri! Fiind se pare că n-ai fost. Te-am inventat sub soare. Ȋn goana lumii tu mă faci să nu mai aflu rost, scǎpare. Hai, vino, cu surâsul tău te-aşează lângă mine! Aş mai putea citi de m-ar atinge… Cine? De ce mă ţii pe-afară ȋn lumea trecătoare? Iubirea ta mai cere timp? A mea e-n contratimp. Haide grǎbitǎ în punctul nostru comun de întâlnire, de densitate infinitǎ şi volum zero, iubitǎ! Din haosul contemporan alege o viorea şi mergi cu ea! Când treci ȋmi prefaci sufletul ȋn pulbere, ȋn cuvinte pe care nu le mai pot stǎpâni, ordona ca înainte. Tu, care cunoşti şi nu vrei locul geometric al iubirilor interzise, ai găsit marea, insula pe care le căutai, deschise? Cu ochii tăi mari citesc, număr paşi, ating cerul, dau formă iubirii de stea. Mai poţi vedea? Noi nu am fost! Ceva a fost, în tot cazul! Dacǎ te pierd, în cer se va face frig. Adu gazul! Eşti partea neştiută a lunii din gând. Iubeşti cât să exist curgând. Ţi s-a-ntâmplat să-ţi fie dor, să mori arzând? Ai găsit ȋn ce constă ea - esenţa, armonica sistemului tău oscilant, rămânerea ta? De te-aş lăsa, te-ai mai zbătea, de m-ai lăsa, aş mai zbura… Fiecare pe aisbergul său; un mecanism de panică, un fel de lipsă de speranţă, frig, toamnă, ȋntre noi o clanţǎ… Fabulez atinsă de o fantomă tristă. Parcă te cunosc de undeva, din vis, bronzat, dintr-o revistă! Ar sta bine macii lângă pielea ta, ademenind strǎina! Atrag cerul pe pământ, iar noaptea - lumina. Dincolo de ȋndoială, ger, rezist să nu sun, să nu ştiu. Sufǎr. Ȋmi stăpânesc inima sub armura de fier - un nufǎr. Te aud. Îmi rătăceşti, te vânturi... Dacă ai striga, eu aş alerga cu tot cu cuvinte, inimă şi minte! Eşti bine, totul e minunat, ȋn armonie cu planul, cu visul de urmat? Unde ascunzi dragostea adevărată? Ȋn inimă sau ȋn cap? Iubirea asta nu e o chestiune logică din ştiinţe, e o absurditate metafizică, o poveste vorbind ȋn limba ei cosmică. Fără poezii nu am exista. Sunt scara către cer, substanţa, specialitatea mea. Nu mă gândesc la nimic. Nu mai e necesar. Mă ocupi obsedant, nesperat, ca pe un vas cu sentimente sigilat. Ea nu doarme. Ȋl locuieşte, ȋi suflă ȋn gânduri, ȋl stinge ca pe o lampă, ȋl ia ȋn visul ei - visul creşte sub aripǎ. Nu-i mai pasă de norii care curg, de iarba ce creşte cuminte pe pământ! Ȋncă ȋn flăcări, aripile lui pline de ea, ascund delirul, sfiala, ploaia, paradisul, neliniştea, marea… El contemplă. Ea, aprinsă de ger… Nu pot vedea nimic. Acceptă să fie de fier. El o cautǎ ȋn mulţime. Ea cum l-ar afla? O lasă să treacă. Ȋncă zâmbea. N-o recunoaşte. Parcă e ea! Nu s-au văzut demult: un veac, două… De neȋngăduit să o laşi cu povara iubirii nouă! Ȋntr-o zi vei sparge clepsidra. Pământ şi cer se vor amesteca. Vei coborȋ alergând, lǎsând să fie ce n-a fost: noaptea din ea… Dintr-o insomnie în alta cobor. Pe limba ta cum sǎ traduc mi-e dor? Nu mǎ mai tem. Se face zi. Vin pânǎ la tine sǎ am de unde sǎ mǎ-ntorc. Ştii! aştepţi albatroşi. Eşti bolnav de stele. Ȋn mintea goală auzi strigăte? Te cheamă sirene? Mi-ai arătat nordul, poli răsturnând. Ȋmpărţim oceanul, ploaia, bezna, lumi albǎstrui. Zboru-i stingher, dorul - al nimănui. Stai. Fluviul ȋţi curge ȋn faţă. Ea poate vrea să te ia. Cine nu te lasă? Rămâi aşa! Privirile-ţi sunt pline de dorinţe. Mă priveşti cu ochi de vară fierbinte. Ȋn palme ni se intersectează drumuri fără destin. Ce ai în minte? Crezi ȋn iubire? Ȋn altceva? Laşi furtuna să spulbere marea. Vei suferi, vei vedea! Te vei purta fără sens. Vei fi ea... Ajunge să crezi, să strigi şi-am să vin. Nici nu ştii cu ce tren, c-un cuvânt, deşertul din gând să ţi-l pun la pământ! Aş putea să te scot ȋn lumea de-afară, să-ţi arăt cum un vers devine fiară, un sentiment - vioară sau să te ȋnec, varǎ! De departe îţi ȋntind mâna prin noapte. Lasă geamul! Vezi, se poate! Tu mie, eu ţie o probabilitate… Deşi sunt un arc de cerc mărginit evident, am să te duc la extrem cu talent. Nu ai cum să nu fii la curent! Iubeşte-mă cât să mă salvezi, cât să ning! Cu un măr, o ploaie, o carte, cu ce sǎ te-ating? Ochii ce-am iubit, drumul ce-am greşit! Numai tu ştiai, eu doar bănuiam: toamna e perfidă, viaţa - de omidǎ. Ȋţi voi zdruncina, ȋţi voi prăda curţile cu dor chiar din temelii! Cât timp vei mai fi, fără poezii! E-un altfel de război: cu lumea, cu noi. Te-am ispitit. Am gonit cuvintele şi pe mine peste ani. Ţi-am umplut adâncimea. Am sfărâmat alcătuirea. Ţi-am dat sufletul, ochii, visele să răsari, să apui peste orizont cu ele, să le plimbi printre stele. Ai putea să te străduieşti mai mult să exişti, să spui câte ceva, sǎ te bucuri! Fluierǎ-mi mai departe, ȋn tăcere, ritmuri! Ale cui să fie tremuratul, nălucile trezite, pumnul de plumb şi colţul de cer din inima mea? Există noţiuni pe care nu le ȋnţeleg. Aştept un semn ca un câine atent. Ţi-am adus miere adunată cu nesomn din universuri. E o poveste scrisǎ în versuri. Dă-mi mâna! Ai nevoie de aripi noi, eu de puţin aer. Să fim pereche, undǎ în zbor! Sfera ce-am atins era dorinţa din vis. Unde să te ascund? Drumul ce-am ales nu era! Am închis patimi în coperţi fragile, în lacrimi. Din valurile lumii te-am adus. Din necuvintele pe care mi le-ai spus te-am recompus. Ce a rămas din simetria albastră, din sufletul roz? Nu sunt destule drumuri pe pǎmântul rotund să ţi le trimit! De-ar fi să fie, n-ai vrea să ştii câte iluzii ascund! Vino să afli, floare a verii, vino să fim; să ȋţi ascund ȋn vitrine mirarea, să te ajungă preaplină iubirea ce-o ţin! Să-ţi culeg stele, să mă primeşti; să mă fac ploaie, să te trezeşti! Să te faci zmeul altei poveşti! Te vǎd aievea sau mi se pare? Erai o pasǎre, un stol? Ceva mai mare? Ȋn zadar am fost furtună! Ochii mi-ai umplut cu brumă! Totul limpezit sticleşte. Noapte bună! Nu te grăbi! Fii natural, ȋn forma ta pură! Eşti un sistem logic, unitar, cauză şi efect lui ȋnsuşi. Poţi fi cunoscut prin reducere la absurd, la absolut… E un delir, infern, ebrietate? Pe străzi, sătul de libertate, te urmăresc fugind de toate. Fierbinţi ȋţi sunt obrajii ca macii ȋntre spice. Ȋn visul meu, iarna ţi-a şters din memorie urma, amice! Tu înţelegi de ce se-aprind lumini, îmi sufli vânt, îmi răvăşeşti, îmi viscolesc cuvintele în gând? Am descompus lumina unghiuri la rând, am spart oglinda cu temeri, păreri şi convingeri nevrând în cuvinte sǎ te înec, în ȋntunericul de pe pământ! Nu pleca acum cu roiul de stele şi nopţile de fum! Nu destrăma povestea, nu ȋnchide neȋnceputul drum! Verbul a istovit. Ca să nu te uit, lasă-mă să mă mint! Cât exişti ȋmi vor spori puterile, versurile, temerile, speranţele, paranoia, vedeniile. Fericirea e o noţiune abstractă. Voi găsi mijloace sǎ o punem ȋn practică. Mâine ne vom plimba într-o grǎdinǎ la soare. Sǎ fii pregǎtit, gata cumva de plecare! Dacă eşti destul de puternic încât să suporţi, ai putea ȋncăpea ȋntre degetul meu mare şi arătător, ca o planetă cu nori şi inele cu tot. Câte cuvinte orbital să aştern? E veacul prea mic, drumul prea drept! În hora rimelor pot doar să te prind, să mă pierd. Îţi vei aminti tăcerea ce curge-napoi, arborii rămaşi stingheri, ploaia, necuprinsul cuprins ȋntre două orbite de dor! Încerc să scriu şi altcineva nu mǎ lasă. Rotunjeşte, adaugă câte ceva, de am ajuns albastră, rece, rea. Va fi ca într-un joc în doi: cuvinte, locuri, vise, ploi ne-or rǎscoli, ne-or aminti de noi. Mai mult nu ştiu să ajung. Simţi un curcubeu peste ţara făgăduită? E partea mea de cer, zmeu! De la distanţă nu te ard albăstrele, săruturi închipuite, prafuri de stele, dorinţe sau mâinile mele? N-ai vise cu noi, filme cu ele? Ştii un cod, o reţetă, un secret, să te fac fericit, mai zvelt, să curgi, să mă crezi, să mă ierţi? Pulverizat atom cu atom te voi trece de anticiclon, de curbura pământului muritor, de sistemul solar, până ȋn golul meu interstelar. Nu înţeleg cum ai rămas întreg, cum negi că sunt. Te iert. Ţi-am inventat o lume - un deşert! Eşti o problemă de calcul, de receptivitate, un etalon cu care ȋmi măsor ȋnălţimea, alergarea până la stele. Cosmosul curbat, lumea întunecată, muza, sloiul topit, gheţarul de lumină, o albăstrea, fereastra cu arbori… erai în inima mea! Cine oferă, cine ar primi cer şi stele ȋn dar? Voi porni război ȋnchipuirii să nu se mai ştie cine scrie şi cui m-adresam! Las lucrurile şi oamenii aşa cum sunt, la locul lor! Curând vor suferi modificări. Ce depărtare ȋntre mine şi tine, tânără stea! Ȋn golful tăcerii doar vântul sufla. N-ajunge glasul care te strigă, n-ajunge mâna să te atingă, n-ajunge cerul să te cuprindă! Cu extremităţile ȋncordate pipăi mereu capcana ȋntinsă. Nu ajungi… Nu ȋncap eu ȋn pânza ta nefericită, atunci? Cine adună planete? Noi! Cine răstoarnă clepsidra cu clipa ce aştept de un an, doi? E o nebuloasă ȋn prea mic pahar. Spectrul minţii n-o avea chenar! Pentru cine strâng şoapte de alint, vii culori, argint, iar? De la distanţă, de la nor, abia te văd. Nu mai e drum înainte, înapoi! Adânci contradicţii, prăpastie între noi… Unde să fugi, să te rostogoleşti, să te întorci doi? Ca nicăieri, ca niciodat’, erai rotund, nemăsurat! Acum eşti doar un cer pătrat! Tot ce-am uitat învie ca să epateze. Rime încrucişate stau gata să cedeze. Până în zori, din vânătoarea de geometrii nimic n-o să dureze! Sunt şansa ta de-a supravieţui, de-a te purta prin univers, etern! Când nu vei mai suporta risipa de cuvinte pe retină şi vei vrea mai mult, vei trece drumul, zidul, râuri şi munţi! Am ȋncredere ȋn forţele tale! Vei obţine ce-ţi doreşti. Am pus cristale povestea să crească. Nu mai ȋnţeleg! Fugi până mai poţi! Varǎ, te dezleg! Ȋn câmpul tău vizual aglomerat ȋmi voi cuibări infinitul de stele până ai să mă recunoşti repetată ȋntr-o structură tetravalentă, organizată. Am să-ţi trimit un viscol dintre stele, cerul din privire să ţi-l spele şi o arcă să te treacă de pustiu până la mine la poartă. Nu am putea avea ceva-n comun? O consolare, o aprigă amintire, un gând răzleţ, un nor liliachiu, un ceas în marea de hârtie? Dacă m-ajungi, am să mai ştiu? Ca pulbere de stea sau vânt de vară, să strigi: Trăiesc! Sunt viu! Alerg să vin deseară! Bine-ai venit! E un fir. Aduse-s pentru tine cuvinte fără şir. Din ochi cu pâlpâiri de stea am partea mea, dar nu e pregătit s-o dea. O amâna, pân’ s-o-ndura! Ȋn locul lunii îmi apare chipul tău ȋnalt, iar lumina serii atingându-ţi gura, gândul - răvăşirea, vântul - nesfârşirea, dor desperecheat! M-am străduit. Am reuşit pe jumătatea mea luminată de stele. A rămas a ta mai departe întunecată să mă inspire, să spere… Nu te gândi că vom dispărea ȋnainte de unificarea teoriilor, câmpurilor, geometriilor noastre cosmice! Lasă-te să-mi ating fericita nebuloasă de a ta! Mă plac mai mult aşa! Am o formă mai frumoasă de când te cunosc. Şi tu eşti apǎrat. Te ȋnsoţesc peste tot, depǎrtat. Ţi-am dat ţie iubirea. A rămas gol fără ea. O revărsare de verde, o aripă, un vers lăsate pe pernă, din semisfera mea. Te aperi de preaplinul cuvintelor, de timpul nebun... Cine sunt eu să mă adaug lumilor tale, să te ȋnvăţ, să îţi spun? Aş vrea ca sǎ te leg de un cuvânt, sǎ ştii cǎ eşti al meu şi nu în vânt! Îţi fac cu mâna semn. Ce amǎgire! În altă viaţă poate cǎ vei fi şi tu, iubire! Cine-ţi mai adună stele, petale? Mi-aş fi unit drumurile cu ale tale! Ţi-ai fi lăsat dorurile la vale? Pentru visul meu nu-ţi cer acord, vreo platǎ. Am supralicitat. Faptele, sensurile, cuvintele am deformat să văd: trăieşti de-adevărat, incendiat? Aş putea să te pun ȋn scenă, în frigul stelar la loc pe orbitǎ şi să dispar. Sau să rămân lunatica ta… Nu s-a-ntâmplat! Ai visat. Poţi fugi dupǎ ea cu lanţuri, pietre, pământ, flori, disperat, fericit până la nori, cum vrea! Ar fi un loc bun pentru o iubire viitoare unde te-ai născut dintr-un nor şi o floare! Există destin, coincidenţă, fervoare! Uitând arsura, voi regăsi aici esenţa ta, să mi se pară că-mi aduci de-acasă câte-au fost, ȋn faţǎ, iarǎ! Hai din zăpadă sau din cer! Sufăr de dor rămas stingher! Timpul nu ne-a risipit, lumea ne iubeşte. Treci prin foc, trec prin sabie. Iadul e, fireşte! Ţi-ar sta bine ȋn orbita mea agăţat orbeşte! Navighez. Sunt una din stelele tale căzătoare. Ȋţi voi lăsa iubirea ȋn miezul gol al planetei lila. Crengile ei flămânde rodi-vor iar, trezite de primăvară, cândva. Chiar dacă am exagerat, ţi-am dovedit că fără mine ai fi fost sărac, ȋn carul cu fân, un ac. Atinge zvon de primăvară cald şi arzi ȋn el! Nu stinge flacăra! Fii vânt! Un vânt rebel…

 

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site foloseste cookie-uri. Află mai multe Am înteles