Lucrarea Particularități retorico-pragmatice ale textelor de predici contemporane are ca obiectiv principal, ceea ce în cercetarea noastră am numit discurs religios, cunoscut, în mod tradițional, sub denumirea de predică sau omilie, din cadrul Sfintei Liturghii al Bisericii Ortodoxe, dar și materializarea acestuia sub forma textului de predică.

În primul capitol ne-am propus să realizăm o incursiune teoretică în oratoria clasică, pentru a putea stabili, pe parcursul cercetării, ce s-a păstrat şi ce s-a pierdut în discursul religios din valorile acesteia. Astfel, am încercat să surprindem cele mai uzulale definiţii ale Retoricii, în dorinţa de a lua în discuție noţiunea de retorică, părţile acesteia ce au contribuit la însuşirea regulilor ce determină discursul, definirea conceptul de discurs din perspectivă retorico-pragmatică, taxonomia şi structura discursului retoric, dar şi apropierea retoricii de elocinţa creştină.

În capitolul al doilea, ne oprim asupra discursului religios, pe care încercăm să îl analizăm din perspectivă duală: retorică și pragmatică. Pentru început, am precizat că prin sintagma discurs religios înţelegem ceea ce, în mod tradiţional, numim predică sau omilie, adică discursul rostit de transmiţător în cadrul Sfintei Liturghii, din dorinţa de a nu se crea confuzii cu alte forme discursiv-religioase, ca de exemplu: prelegerea, conferinţa, pareneza etc. Apoi, am extins aria delimitării conceptuale spre sfera discursului cotidian, pentru a stabili poziţia discursului religios în cadrul acestuia.

Al treilea capitol este dedicat argumentării, întrucât transmiţătorul utilizează, în cadrul discursului religios, o succesiune de argumente şi strategii argumentative pentru a consolida teza expusă sau pentru a combate anumite deprinderi sau învăţături greşite pe care destinatarii le-ar putea avea. Din acest considerent, demersul cercetării noastre îşi focalizează atenţia pentru început, asupra conceptului de argumentare, pentru ca, apoi, să stabilească relaţiile dintre argumentare şi persuasiune și dintre peruasiune și convingere. Insistăm asupra importanţei conectorilor argumentativi şi a strategiilor argumentative, fără de care nu putem vorbi despre reuşita actului discursiv.

Analiza secvenţei explicative constituie obiectul celui de-al patrulea capitol al lucrării noastre. Abordarea este justificată prin faptul că poate fi demonstrată frecvenţa mare a acestei secvenţe, alături de argumentare şi naraţiune, în textele de predici contemporane din cadrul discursului religios. Astfel, în afara unei analize generale a secvenţei explicative care vizează, pe de o parte, procedeele explicative (cum ar fi definirea, ilustrarea, exemplificarea etc), iar, pe de altă parte, modul de organizare a secvenței explicative (relaţiile stabilite între propoziţiile – enunţ, între macropropoziţii şi mărcile formale ale acestor relaţii: conectori, cuvinte-semnal etc) am realizat şi studierea acesteia pe mai multe fragmente omiletice. Partea finală a capitolului îşi propune să surprindă distincţia dintre explicaţie şi argumentare, deoarece cele două strategii discursive sunt nu doar specifice, ci şi prevalente.

Din considerente strict funcţionale, dar şi din dorinţa de a reliefa specificitatea discursului religios, în capitolul al cincilea al cercetării noastre, am luat în discuție conceptul de deixis. Apoi, am continuat cu prezentarea atât a formelor tradiţionale de manifestare a deixisului (deixisul personal, temporal şi spaţial), cât şi a altor forme (deixisul discursiv (textual), social şi descriptiv), în ilustrarea cărora ne-am folosit de exemple preluate din corpusul propriu de la sfârşitul lucrării.

În ultimul capitol, intitulat Gestica în tipul de discurs religios numit predică, ne-am propus să abordăm problema comunicării nonverbale din cadrul discursului religios, din perspectivă teoretică (cum ar fi definirea, manifestarea, importanţa etc), dar mai ales practică, urmărind atât impactul, utilizarea, cât şi ponderea gesturilor pe care transmiţătorul le foloseşte. În atingerea acestui scop, ne-am folosit nu doar de textele de predici care aparțin discursului religios incluse în corpusul propriu, ci şi de imaginile survenite din înregistrările video, ce ne-au ajutat să urmărim simbioza dintre actul discursiv rostit şi gesturile aferente.

Analiza discursivă întreprinsă are ca fundament un corpus de discursuri religioase înregistrate audio-video și transcrise. Corpusul, denumit cu același titlu ca și lucrarea, este anexat la sfârșitul acesteia.